Drapelul tricolor sfințit la Domul din Viena a fost adus la Mausoleul din Focșani de membrii grupului de inițiativă „Centenar Marea Unire Albă Iulia 2018”. Aceștia au participat la evenimentele comemorative dedicate omagierii eroilor români din Primul Război Mondial.
Cu acest prilej i-a fost acordată președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, o diplomă aniversară pentru „remarcabilul spirit profesional în promovarea idealurilor unități de neam și țară în rândurile românilor” și l-au invitat la manifestările care vor avea loc la Alba Iulia.
Președintele grupului de inițiativă, colonel doctor inginer Constantin Avădanei, ne-a spus că tricolorul a fost sfințit în luna mai la Domul din Viena pentru a marca centenarul sfințirii primului tricolor românesc pe teritoriul Austro Ungariei, oficiu realizat de către generalul Ioan Boeriu care îl avea alături pe Iuliu Maniu. Senatul românilor care asigura comanda celor 60.000 de soldați români din fosta armată imperială era singura forță organizată din Viena paralizată de greva generală provocată de bolșevici. După ce au depus jurământul de credință față de națiunea română, soldații lui Ioan Boeriu au asigurat ordinea în Viena pentru 55 de zile. Au restaurat ordinea și au predat puterea celor în drept, apoi au plecat spre Transilvania pentru a pregăti Marea Unire de la 1 Decembrie.
„Am poposit pe aceste meleaguri cu prilejul sărbătoririi luptelor de la Mărăști-Mărășești-Oituz, jertfe de sânge date de către eroii români, un pas mare în realizarea Marii Uniri de la 1918. Am poposit cu mare emoție și cu mare respect față de eroii care au căzut pe aceste meleaguri. Am simțit reverberația acelor zile de mare încleștare, am simțit reverberații privind îndemnurile la luptă date de marii comandați români către ostașii care aveau în față un singur deviz, să realizăm Marea Unire”, ne-a spus colonelul Constantin Avădanei.

Articol preluat din Monitorul de Vrancea