LUPTELE DUSE DE MARILE UNITĂŢI ROMÂNEŞTI DIN COMANDAMENTUL TRUPELOR DIN TRANSILVANIA, ÎN PERIOADA APRILIE – AUGUST 1919, PENTRU APĂRAREA MARII UNIRI DE LA ALBA IULIA.

  1. Ofensiva spre Tisa. Bătălia Tisei

În urma semnării la 13 noiembrie 1918, de către Guvernul ungar, a „Convenţiei de armistiţiu” de la Belgrad, se stabileşte o linie de demarcaţie între trupele ANTANTEI şi cele ungare.

Comandantul Armatei Aliate din Balcani, generalul Franchet dEsperey, nu ştia nimic despre prevederile Tratatului din 16.08.1916 dintre România şi Antanta, atunci când a acceptat capitularea Ungariei. Astfel, linia dintre trupele române şi cele ungare a fost stabilită iniţial pe aliniamentul Bistriţa, Tg. Mureş şi cursul râului Mureş până la Zam. După câteva săptămâni s-a stabilit un nou aliniament ce cuprindea localităţile Sighetul Marmaţiei, Baia Mare, Zalău, Ciucea, Munţii Bihorului şi Metaliferi până la Zam.

La 26.02.1919, Conferinţa de Pace de la Paris a aprobat un Raport al Consiliului Superior de Război ce stabilea un nou spaţiu de delimitare între forţele militare româneşti din Transilvania şi cele ungare. Trupele ungare trebuiau să se retragă la vest de o zona neutră stabilită de-a lungul căii ferate Satu Mare, Oradea, Salonta, Arad. Trupele române urmau să înainteze până la această zonă neutră. Guvernul ungar respinge această  decizie şi demisionează. În 21.03.1919 este proclamată Republica Sovietică Ungară sub conducerea comunistului extremist Bela Kun (un evreu maghiarizat născut în Cehu Silvaniei). Şi acesta respinge categoric retragerea trupelor ungureşti din centrul Transilvaniei, de pe vechea linie de demarcaţie.

La 14 aprilie 1919, Regele şi Guverul României decid să înainteze spre noua linie de demarcaţie stabilită de Conferinţa de Pace. Peste un milion de români aşteptau să scape de persecuţiile şi umilinţele la care erau supuşi de trupele de honvezi şi de etnicii maghiari fanatici. Ca urmare, în dimineaţa zilei de 16.04.1919, Armata Română din Transilvania, aflată sub comanda generalului Gh. Mărdărescu, trece la ofensivă spre vest. Adoptă un dispozitiv de luptă ofensiv, având în eşalonul întâi operativ două Grupări de Forţe de valoare corp de armată iar în rezervă doua divizii.

În 6 zile s-au nimicit rezistenţele inamice, înaintându-se, prin luptă, între 80-120 km până la linia de demarcaţie stabilită de Conferinţa de Pace de la Paris.

Din considerente strategice, pentru a avea un aliniament puternic de apărare, Regele Ferdinand ordonă continuarea ofensivei dincolo de linia de demarcaţie. În următoarele 9 zile, până la 1 mai, prin luptă, toate diviziile româneşti cuceresc malul stâng al râului Tisa, de la graniţa cu Slovacia până la confluenţa acestuia cu Mureşul, pe un front cu lăţimea de 290 km.

Timp de 80 de zile, până la 20 iulie 1919, frontul a fost fixat pe Tisa, purtându.se lupte sporadice, la nivel companie – batalion, pentru apărarea sau cucerirea principalelor treceri permanente peste cursul de apă.

Din cei 100.000 de ofiţeri şi soldaţi ai Armatei de Transilvania românii ardeleni au ajuns la aproape 50% din efective. Marea majoritate aveau o experienţă de 4 ani de război şi acum erau încadraţi în diviziile 16, 18, 20 şi 21 infanterie ardelene.

La 13 iunie 1919, Conferinţa de Pace de la Paris a adus la cunoştinţa României, Ungariei, Serbiei şi Cehoslovaciei traseul noilor frontiere dintre acestea.

Guvernul bolşevic ungar nu vrea să accepte aceste frontiere. La 20 mai atacă Slovacia şi o ocupă până la 3 iulie. La 20 iulie armata bolşevică ungară atacă diviziile româneşti de pe Tisa. Obiectivul politico-militar urmărit era de a împinge unităţile româneşti până în zona muntoasă a Carpaţilor Occidentali şi de a realiza joncţiunea cu trupelor lui Lenin, din armata roşie, care acţionau în nord-vestul Ucrainei. Se dorea menţinerea unui stat bolşevic ungar, cu sprijinul lui Lenin, în utopica graniţă a „Ungariei Sf. Ştefan”.

Până la 23 iulie, armata ungară reuşeşte să realizeze capete de pod, la est de Tisa, în raioanele Tokay, Szolnoc şi Csongrad. Între 24-26 iulie, toate capetele de pod sunt lichidate de contraatacurile diviziilor româneşti. Se remarcă în bătălia de la Tisa generalul Traian Moşoiu, care, la comanda „Grupării de Manevră”; execută impecabil contralovitura care  lichidează, în trei zile, capul de pod de la Szolnoc. 

  1. Trecerea Tisei şi ocuparea Budapestei

 Victoria trupelor române din ultima decadă a lunii iulie a creat neîncredere şi derută totală în guvernul bolşevic şi în marea masă a ofiţerilor şi soldaţilor unguri. Sperau totuşi că trupele române se vor opri din nou pe Tisa, reorganizându-şi dispozitivul de acoperire, la fel ca în luna mai. Dar, atât timp cât acest guvern şi celelalte cercuri politice şi militare din Ungaria nu recunoscuseră Marea Unire de la Alba Iulia şi recurgeau la forţa armelor pentru a se opune acestei decizii democratice, oprirea forţelor române pe Tisa ar fi fost o greşeală.

În consecinţă, Marele Cartier General Român a hotărât forţarea Tisei şi urmărirea armatei ungare până la capitularea ei. Este întrebat generalul Franchet dEsperey, de la Belgrad, dacă are ceva de obiectat în cazul în care armata română ar trece Tisa. Generalul francez răspunde: „Ar fi greşit să vă opriţi şi acum pe Tisa; de altfel cred că de această dată nici Parisul nu vă mai face dificultăţi. Oricum, eu rugai pe generalul Briges, care pleacă mâine la Paris să intervină pentru a lăsa armata română să termine un lucru atât de bine început”.

Hotărârea Marelui Cartier General Român, condus de generalul Constantin Prezan de a forţa Tisa în zilele de 30 şi 31 iulie a fost materializată în Ordinul de Operaţii nr. 21 al Armatei de Transilvania. Acesta stabilea ca, până în seara zilei de 29 iulie, să se realizeze o nouă grupare a forţelor, astfel:

  • Grupul Gl. Holban, format din D. 2 Vânători, aflată la est de Fegyvernek şi D. 1 Vânători la sud de această localitate;
  • Grupul Gl. Moşiu, cu D. 6 Inf. La Torokszentmiklos şi D. 1 Inf. în faţa Szolnocului;
  • Grupul Gl. Dumitrescu, cu D. 7 Inf., 1 Regiment de Vânători de munte, D. 2 Cavalerie, Bg. 4 Roşiori, toate în raionul Madaras;
  • Grupul de Nord, comandat de Mihăescu, format din D. 16 Inf., Bg. 49 Inf. şi Bt. de munte, dispus în acoperire, pe un front de 150 km, între Csap şi Abadszalók;
  • 18 Inf., comandată de Gl. Dănilă Papp, întărită cu R. 107 Inf. / D. 12 Inf. şi Bg. 11 artilerie, dispus în acoperire pe malul stâng al Tisei, pe un front de 140 km, între Abadszalók şi gura Mureşului.

Totalul forţelor nostre în ajunul forţării Tisei era de 12 divizii, din care Diviziile 1, 2, 6, 7, 16, 18, 20, 21 de infanterie, Diviziile 1 şi 2 vânători, Diviziile 1 şi 2 cavalerie, totalizând 119 batalioane cu 84.000 de arme, 98 baterii de artilerie cu 392 guri de foc şi 60 escadroane cu 12.000 de săbii. Pentru acţiunea ofensivă, pe direcţia Budapesta, erau destinate 6 divizii de infanterie, 1 ½ divizii de cavalerie şi un regiment de vânători de munte, toate aflate în cadrul grupărilor Holban, Moşoiu şi Dumitrescu.

Conducerea armatei ungare, după înfrângerea devastatoare de la est de Tisa, între 24-26 iulie, a pierdut iniţiativa operativ-strategică. Nu a avut deloc viziune şi capacitate organizatorică pentru pregătirea unei apărări eficiente pe malul drept al Tisei şi nu a intuit direcţia de ofensivă a trupelor române. În raionul Szolnoc, Keşkemet, Seghed a dispus în apărare Diviziile 2, 4, 5, 6 şi 7 infanterie iar în raionul Miscolt, Tokay, D. 1 Inf. şi 2 brigăzi independente. În centrul dispozitivului de apărare, unde trupele române vor forţa Tisa, se apăra numai D. 3 Inf. ungară.

C.T.T. a stabilit un sector de forţare a Tisei cu o dezvoltare frontală de 40 km între Kiszköre la nord şi Fegyvernek-Tisabö la sud. Sectorul de forţare cuprindea două zone de trecere: zona Tisabö, Fegyvernek, într-un cot spre est al Tisei cu o adâncime de 10 km şi o lărgime de 20 km, aflat la aproximativ 20 km nord de Szolnoc; zona Kisköre, la aproximativ 20 km nord de Tisabö. Sectorul de forţare se afla pe axa Oradea, Budapesta.

Începând cu dimineaţa zilei de 30 iulie, după o puternică pregătire de artilerie, Grupul Gl. Holban începe forţarea Tisei pe la Tisabö. Până în seara zilei, prin acelaşi sector trece Tisa şi Grupul Gl. Moşoiu.

În dimineaţa zilei de 31 iulie, în zona Kisköre, Grupul Gl. Dumitrescu începe forţarea Tisei. Sub protecţia trupelor trecute pe malul vestic al Tisei, până la ora 15:00 se construieşte un pod de vase pe la Kisköre, pe care trece toată Divizia 7 Inf. apoi Bg. 2 Roşiori şi, la ora 17:00, în prezenţa Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, trece Divizia 2 Cavalerie.

După nimicirea unităţilor ungare din D. 3 Inf., s-a lărgit breşa spre sud şi nord. S-a reuşit blocarea şi oprirea tuturor contraatacurilor trupelor de honvezi din Diviziile 5, 6 şi 7 din raionul Szolnoc, Keskemet, Cegled. La 1 august aceste divizii sunt prinse în încercuire, fiind atacate dinspre nord de Grupările generalilor Holban şi Moşoiu iar dinspre Tisa de unităţile D. 18 infanterie ale gl. Dănilă Papp. Marile unităţi ungare din nord-est au fost respinse şi încercuite între Detaşamentul Gl. Davidoglu dinspre sud-vest, D. 16 Inf. ardeleană a gl. Alexandru Hanzu pe Tisa şi trupele cehoslovace la nord.

Pentru dezvoltarea rapidă a ofensivei spre Budapesta şi interzicerea retragerii altor forţe ungare spre capitală, se constituie, în 2 august, un nou dispozitiv operativ, astfel:

  • Avangarda Strategică, comandată de Holban, formată din D. 1 Vânători şi Bg. 3, 5 / D. 2 Cavalerie;
  • Grup de manevră, comandat de Moşoiu, format din D. 1 Inf. şi D. 2 Vânători;
  • Flancgarda de Nord, comandată de Dumitrescu, formată din D. 7 Inf. şi Bg. 2 Roşiori;
  • Flancgarda de Sud, comandantă de Olteanu, formată din D. 6 Inf. şi Bg. 4 Roşiori.

În acest dispozitiv ingenios, în formă de romb, se înaintează în forţă spre vest pentru a intercepta toate căile de retragere a trupelor ungare şi a nu lăsa timp organizării unei noi apărări pe perimetrul capitalei.

Ca urmare a acţiunilor ofensive şi manevrelor de învăluire executate, până la 3 august, Diviziile 1, 2, 4, 5, 6 şi 7 infanterie ungare au capitulat, iar cele două brigăzi independente şi brigada 80 internaţională s-au dizolvat. Deci, practic, armata roşie ungară a fost destrămată.

Primii soldaţi români care intrau în Budapesta, în seara zilei de 3 august, erau din detaşamentul condus de Gl. Rusescu, format din 3 escadroane din Bg. 4 Roşiori, 2 grupe de mitraliere şi 2 piese de artilerie, în total 400 de călăreţi. Pe timpul nopţii efectivele române au fost cazate în cazarma „Arhiducele Joseph”.

În dimineaţa zilei de 4 august, D. 2 Cavalerie şi Diviziile 1 şi 2 vânători au continuat înaintarea spre Budapesta. Unităţile de cavalerie, depăşind oraşul au realizat un aliniament de apărare la 3 km vest de capitală, iar D. 1 Vânători a preluat sub comandă Pesta, pregătind intrarea solemnă a trupelor române în oraş, în condiţii de siguranţă deplină. La ora 18.00, generalul Mărdărescu, comandantul Comandamentului Trupelor din Transilvania, primea pe bulevardul Andrassy defilarea unui Detaşament compus din Regimentul 4 Vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie şi un divizion din Regimentul 6 Roşiori. Budapesta era astfel cucerită. Ne-a fost dat nouă, românilor, în acea zi, să avem satisfacţia supremă de a răzbuna umilinţele şi suferinţele atâtor generaţii de strămoşi.

După 4 august trupele române au continuat operaţiunile ofensive, dezarmând forţele bolşevice. La sud, Grupul Moşoiu ocupă până la 8 august întreg teritoriul dintre Tisa şi Dunăre, între Kalocza şi Kistelek, în faţa frontului franco-sârb. La nord, Grupul Holban ocupă teritoriul ungar până la graniţa cu Cehoslovacia şi la vest până pe aliniamentul Gyor, Veszprem.

Pe Tisa sunt menţinute Diviziile 16 şi 18 ardelene care au ca misiune: dezarmarea locuitorilor din zonă, adunarea materialului de război abandonat, împiedicarea infiltrărilor spre est a elementelor bolşevice şi paza trecerilor permanente peste cursul de apă.

În doar 6 zile, de la 30 iulie la 4 august, armata română nimiceşte în totalitate inamicul de pe direcţia loviturii principale spre Budapesta, încercuieşte diviziile inamice de la sud de Keşkemet şi din zona Miskoltz şi ocupă capitala, capturând până la 8 august şase divizii cu un efectiv de 1235 ofiţeri, peste 40.000 de soldaţi, 350 de tunuri, 332 mitraliere, aproximativ 90.000 de puşti şi carabine, 87 aeroplane şi  multe alte efecte militare şi muniţii.

Pierderile noastre în decursul Războiului româno-ungar din 1919, din aprilie până în august, au fost de 188 ofiţeri şi 11.500 subofiţeri şi soldaţi, din care morţi 69 ofiţeri şi 3.600 soldaţi.

Trupele române rămân în Budapesta până la 15 noiembrie 1919 când începe evacuarea eşalonată, în decurs de 4 luni, a tuturor efectivelor militare de pe teritoriul ungar.

Bela Kun a fugit la 1 august la Viena iar de aici la Moscova unde, în 1938, a fost executat de Stalin. 

Citește și Participarea românilor din Transilvania pe fronturile Primului Război Mondial, în Gărzile Naţionale organizate de Consiliul Naţional Român Central şi în luptele din Ungaria pentru înfrângerea armatelor bolşevice ale lui Bela Kun

  1. Concluzii

 Conducerea strategică a operaţiei ofensive române în războiul româno-ungar din 1919 a fost executată de M.C.G. în deplină independenţă, nefiind împărţită cu niciun aliat iar conducerea nemijlocită a operațiilor a fost asigurată de C.T. din Transilvania, eşalon operativ-strategic de nivel armată.

Dispozitivele operative adoptate cu Grupările de Forţe atât în apărare cât şi în ofensivă au fost impecabile şi şi-au dovedit, prin luptele desfăşurate, eficienţa deplină, astfel: două grupări operativ-tactice în operaţia ofensivă; grupări de fixare şi de manevră în operaţia de apărare pe Tisa; avangardă, flancgardă, grupare de manevră şi grupări de fixare în ofensiva la vest de Tisa.

Ofensiva armatei române s-a caracterizat prin dinamism, eficienţă şi perseverenţă în atingerea obiectivului fixat. Pe direcţia loviturii principale, din sectorul de forţare a Tisei până la Budapesta, cei 110 km au fost parcurşi în 5 zile de lupte, realizându-se un ritm mediu de ofensivă de 22 km pe zi.

În sectorul de forţare Kisköre, Tisabö, cu o dezvoltare frontală de 40 km, s-a realizat un raport de forţe, în divizii, de şapte la unu. Inamicul a fost total surprins de ofensiva românească în acest sector iar divizia 3 inf. ungară  care apăra această fâşie a fost nimicită total în două zile de lupte. Breşa creată a fost genial exploatată prin manevrele de incercuire spre sud-vest şi nord est iar înaintarea rapidă spre Budapesta în acel dispozitiv operativ în formă de romb: avangardă strategică în faţă, grupare de manevră la 20-30 km în spate și două flancgărzi a dus la capitularea întregii armate ungare.

Singura armată a Antantei care a cucerit o capitală inamică (Budapesta) a fost Armata Română. Tot această armată a înlăturat regimul bolşevic din Ungaria, care putea să fie un puternic focar de insecuritate în centrul Europei.

Citește și România şi armata română merită mulţumiri publice din partea Ungariei

Am demonstrat Antantei şi celorlalte ţări ale Europei că avem politicieni responsabili, competenţi şi patrioţi, atât în vechiul Regat cât şi în Transilvania, iar Armata Română merită respectul cuvenit.

Conferinţa de Pace nu a atribuit României niciun metru pătrat din teritoriul Ungariei. Ea a luat act de o realitate peste care nu se putea trece. A validat Hotărârea românilor Transilvaniei de UNIRE a Transilvaniei cu România.

Unitatea poporului român a fost dovedită în lupta pentru apărarea Marii Uniri, în campania din 1919.

Ştefan RUS

Colonel (r)