Bela Kun – un aventurier care a încercat şi a reuşit pentru aproape o jumătate de an transformarea Ungariei în „Republică Sovietică”.

Bela Kun (pe numele de familie Cohen, până la maghiarizarea numelui), născut, după datele istoricului militar Aurel Vaida, în localitatea Nimigea din Jud. Bistriţa-Năsăud, iar după alţi autori, la Cehul Silvaniei, jud.Sălaj, pe data de 20 februarie 1886, provine dintr-o familie de evrei. Studiile liceale le-a făcut la Gherla, iar facultatea de drept la Cluj.
Înainte de primul Război Mondial a făcut avocatură şi jurnalism la Cluj, aparţinând politic partidului Social Democrat Ungar. Publică articole anarhiste pentru care a fost judecat şi condamnat la un an și șase luni de detenţie. În anul 1913 se căsătoreşte cu învăţătoarea Iren Gal. A părăsit activitatea de jurnalist, alegând să fie mic funcţionar, lucrând ca și casier la Comitetul de Asigurări Sociale ale Sindicatelor Cluj. A fost acuzat de delapidare, însă fugind la Budapesta, a scăpat de judecată.
La începutul Războiului se înrolează ca subofiţer voluntar în Armata Austro – Ungară. Trimis în Galiţia, luptă pe front obţinând rezultate bune motiv pentru care este avansat în rândul ofiţerilor. În anul 1916 cade prizonier la ruşi şi este internat în lagărul siberian de la Tomsk. Înţelege că Revoluţia Bolşevică ar fi pentru el o şansă, militează prin acţiuni în această direcţie fiind remarcat de liderii bolşevici siberieni şi chiar de cei de la Moscova.
După 7 noiembrie 1917, Lenin îl aduce la Moscova şi-i încredinţează extinderea revoluţiei bolşevice în Ungaria, asigurându-i susţinerea financiară în acest scop. Soseşte la Budapesta în ziua de 3 noiembrie 1918, când are loc declararea independenţei Ungariei faţă de Austria. Cu banii de la Moscova cumpără ”elemente declasate” constituindu-şi o reţea de colaboratori cu care pătrunde în marile unităţi militare. Comandanţii militari ai mai multor regimente trec de partea sa, datorită umilinţei pricinuite de înfrângerile de pe front. Dispunând de cea mai mare parte a armatei sale, Bela Kun îşi disimulează cu mare atenţie intenţiile sale comuniste internaţionaliste jucând foarte bine cartea ultranaţionalistă promiţând readucerea Ardealului la Ungaria pe calea armelor. De partea sa, atrage şi Divizia de secui din Transilvania, fiind acceptat de unele cercuri conducătoare de la Budapesta, văzut ca un salvator al naţiunii maghiare.
În luna noiembrie 1918, Kun creează Partidul Comunist Maghiar, devenind preşedintele comitetului central. Toţi cei care erau împotriva lui au fost torturaţi şi împuşcaţi, greviştii împuşcaţi şi ziariştii cenzuraţi. Toate acestea aveau suportul financiar de la Moscova.
În perioada ianuarie-martie 1919, Armata Română din Transilvania staţiona pe o linie de demarcaţie provizorie care trecea de la Sud la Nord prin localităţile Lugoj-Brad-Câmpeni-Ciucea-Zalău-Baia Mare-Sighet, aşteptând hotărârea Conferinţei de Pace.
Pentru a-şi dovedi intenţiile de refacere a „Ungariei Mari”, Bela Kun ordonă formaţiunilor sale paramilitare (gărzile roşii) formate din oameni nemulţumiţi şi puşi pe căpătuială, terorizarea şi asasinarea a mii de români aflaţi la vestul aliniamentului de contact, dintre trupele române şi cele maghiare. La 21 martie 1919 ocupă Budapesta, alungând de la putere guvernul Karoly Mihaly, instaurând o conducere administrativă de tip sovietic, bazată pe naţionalizarea proprietăţilor industriale şi agricole, inclusiv a fermelor mici. Reorganizează armata de sub comanda sa, ce număra 200.000 de oameni, după principiile Armatei Roşii. Un eşantion de 70.000 de soldaţi se aflau în dispozitiv între Tisa şi Munţii Apuseni, iar restul armatei se afla în rezervă, la Vest de Tisa. Bela Kun, înţelegându-se cu puterea sovietică de la Moscova, a acceptat să desfăşoare o acţiune militară comună împotriva României şi să realizeze joncţiunea între armata sa şi Armata Roşie, sens în care a purtat o corespondenţă telegrafică cu Lenin personal. El cerea României să-şi retragă armata de pe linia de demarcaţie amintită mai sus, concomitent cu pregătirea unei ofensive de amploare dinspre Vest împotriva României.
Dinspre Est mari unităţi ale armatei bolşevice ruse şi ucrainene staţionate lângă Kiev pregăteau o ofensivă împotriva României prin Galiţia şi Bucovina, pentru a realiza pe teritoriul Ardealului de Nord joncţiunea cu armata bolşevică maghiară. Condiţiile au fost întrunite pe 16 aprilie 1919, când Bela Kun declară oficial război împotriva României şi declanşează ostilităţile dinspre Vest pe toată lungimea frontului românesc, pe aliniamentului cunoscut, Brad-Câmpeni-Ciucea-Zalău-Baia Mare-Sighet. Situaţia militară de pe frontul de Est a evoluat într-un sens contrar planificării bolşevicilor ruşi şi maghiari.
Înaintarea armatei bolşevice ruse din Ucraina Sovietică a fost oprită în Nord de către Armata Cehă şi în Sud pe Nistru de către Armata Română. România apoi a contraatacat energic pe frontul de Vest, determinând armatele lui Bela Kun să se retragă, ajungând în mai puţin de două săptămâni, la 29 aprilie 1919, la râul Tisa.
Confruntat cu un dezastru militar, Bela Kun, în mod viclean, a încercat să câştige timp, solicitând un armistiţiu pe data de 02 mai 1919, sub declarația că doreşte să poarte tratative cu Guvernul României. Această pauză politico-militară a durat mai bine de două luni până în mijlocul lui iulie. Întrucât pe cale diplomatică nu a reușit să obţină ceea ce-și propusese, Bela Kun şi-a concentrat principalele forţe militare de aproximativ 70.000 de oameni şi unităţi puternice de artilerie pe Tisa în zona Szolnok și a atacat încă o dată România de sărbătoarea Sf. Ilie, pe 20 iulie 1919. A trecut la ofensivă concentrată într-un singur punct al frontului pe direcţia Szolnoc-Oradea, sperând că va realiza o breşă care îi va deschide drumul spre inima Ardealului. Armata Română a trecut din nou la acţiune, nimicind complet armatele bolşevice maghiare, iar ulterior, în mai puţin de zece zile, a ajuns de pe linia Tisei până la Budapesta.
Bela Kun, aventurierul, a părăsit puterea fugind mai întâi la Viena şi apoi la Moscova, sfârşindu-şi zilele într-un mod ruşinos, fiind arestat şi executat din ordinul lui Stalin, pe data de 29 august 1938, fiind învinuit de delapidarea unei mari sume de bani din fondurile Partidului Comunist al URSS.

Armata Română pătrunde în Budapesta

În după-amiaza zilei de 3 august 1919, primul care s-a apropiat de marginile oraşului Budapesta, a fost col. Gheorghe Rusescu care comanda o mică avangardă de Cavalerie ce aparţinea de Brigada 4 Roşiori, având doar 400 de cavalerişti, două tunuri şi zece mitraliere. Din partea Guvernului maghiar, înspre oraş a fost întâmpinat de o delegaţie din trei persoane, care i-a cerut să oprească trupa pentru a nu intra în oraş. Aceştia credeau că efectivele reale şi puterea de foc ale detaşamentului col. Rusescu erau mult mai mari şi ameninţau cele trei regimente bolşevice înarmate, aflate în cazărmile din Budapesta. Totodată, considerau că populaţia civilă este foarte agitată, fiind gata să participle la apărarea Budapestei, formând încă o armată de 20.000 de oameni.
Dovedind îndrăzneală şi abilitate ieşită din comun, col. Rusescu a spus delegaţiei că el a ordonat detaşamentului să meargă la trap neputându-i opri imediat. A continuat să meargă la trap încă vreo trei km împreună cu automobilul maghiar în care se aflau membrii delegaţiei, până când a apreciat că tunurile românilor pot lovi clădirile guvernului ungar, apoi a oprit şi a intrat în tratative cu delegaţia. Le-a spus că Budapesta este încercuită complet de către trupele române (fapt ce nu era realizat încă), că îi sfătuieşte să calmeze populaţia civilă şi să ceară regimentelor din Budapesta să se predea, spre a evita măcelărirea soldaţilor maghiari de către trupele române, și nu este altă cale de ieşire. Pentru a fi mai convingător, col. Rusescu a ordonat celor două tunuri din apropierea sa, singurele pe care de altfel le avea, să se pună în baterie asupra oraşului. Le-a mai spus că pentru tratative trebuie să se adreseze Comandamentului Superior al Armatei Române. Atunci delegaţia i-a cerut col. Rusescu să trimită şi el la rândul lui un delegat, care să poarte tratative cu guvernul maghiar.
Spre uimirea maghiarilor, col. Rusescu a făcut dovada unui act de mare curaj şi a luat hotărârea de a merge el în persoană la tratative. Era în ziua de 3 august 1919 la ora 18. 30, col. Rusescu intră în clădirea în care guvernul maghiar se afla întrunit pentru şedinţă, punând guvernului o serie de condiţii: Cazarma honvezilor din Budapesta să fie evacuată de îndată de către trupele ungare care îşi vor lăsa armamentul acolo, spre a fi pusă la dispoziţia detaşamentului lui, în schimbul lăsării trupelor sale în afara oraşului. Le-a spus că a dat armatei sale ordin, pe care nu mai poate să-l contramandeze, anume, dacă până la ora 20.30, el nu se va întoarce la trupă, artileria să bombardeze oraşul.
Guvernul maghiar a acceptat condiţiile şi la ora 20.00 a trimis un ofiţer maghiar cu ordinul semnat de col. Rusescu, ca detaşamentul român să intre în oraş fără luptă şi să se cazeze în cazarma „Arhiducele Josif”. În aceeaşi seară col. Rusescu a primit onorul şi defilarea trupelor sale în cazarma amintită mai sus, iar el cu ofiţerii săi, au servit masa şi au fost cazaţi la un hotel de lux din apropiere.
Jocul la cacialma al col. Rusescu a luat sfârşit în după-amiaza zilei următoare, când generalul Mărdărescu, alături de grosul Armatei, a pătruns cu adevărat în Budapesta şi la ora 18.00 a primit defilarea şi onorul Diviziei 1 Vânători pe faleza Dunării din faţa clădirii Parlamentului maghiar. Pentru că a atacat Budapesta fără ordin cu o zi mai devreme, furând startul victoriei, col. Rusescu a fost mustrat de către superiorii săi invidioşi, cum că a depăşit marginile admisibile ale îndrăznelii.

Consecinţele acţiunilor Armatei Române din vara anului 1919 împotriva Ungariei bolşevice

Consecinţele acţiunilor Armatei Române din vara anului 1919 împotriva Ungariei bolşevice, au fost imense şi benefice şi nu doar pentru Ungaria, ci pentru întreaga Europă.
Cea mai importantă consecinţă a fost aceea că a stăvilit înaintarea bolşevismului în centrul Europei, asigurând izolarea internaţională şi compromiterea acestuia. În conformitate cu ideologia marxist-leninistă, revoluţia comunistă nu trebuia să se producă într-o singură ţară sau la un grup mic de ţări, ci trebuia să fie o revoluţie la scară planetară a proletariatului mondial, împotriva capitalismului mondial.
Revoluţia bolşevică începută în Imperiul Ţarist, trebuia să cuprindă toată Europa. Din Rusia erau două culoare spre Vestul Europei, unul prin Europa Centrală, prin Ungaria, unde bolşevicii ruşi au găsit această „coadă de topor” în persoana lui Bela Kun, pentru a înainta pe direcţia Budapesta-Viena-Berlin. Aceasta deoarece în Austria şi Germania s-a creat o „situaţie revoluţionară” (expresia lui Lenin), în fapt aici exista dezorientare, anarhie şi haos cauzată de pierderea războiului şi, deci Germania putea deveni un teren bun pentru experimentul comunist.
Al doilea culoar de expansiune a bolşevismului era cel prin Nordul Europei Centrale, prin Polonia, pe direcţia Varşovia-Berlin-Paris, încercat un an mai târziu. În Polonia, negăsind un trădător de felul lui Bela Kun, s-a decis ca această țară să fie atacată de „Armata Roşie” a bolşevicilor ruşi. Într-un faimos Ordin de Zi dat de mareşalul sovietic Tuhacevski, comandantul suprem al armatelor care atacau Polonia, se arăta în mod răspicat direcţia: „Peste cadavrul Poloniei, prin Minsk, Vâlna şi Varşovia spre Berlin, înainte!”.
Expansiunea bolşevică spre Vestul Europei, a fost oprită prin două evenimente militare deosebite, anume: intrarea Armatei Române în Budapesta pe culoarul central, precum şi înfrângerea categorică a mareşalului rus Tuhacevski de către Armata Polonei sub comanda mareşalului Pilsudski pe culoarul nordic.
Dintre mărturiile evenimentelor face parte şi articolul publicat la 12 noiembrie 1979, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la retragerea trupelor române din Budapesta. Englezul Alan Woods afirma următoarele: „La 21 martie 1919 a fost proclamată Republica Sovietică Ungară. Pe 3 august 1919. la 135 de zile mai târziu, acest capitol eroic din istoria clasei muncitoare maghiare a luat sfârşit prin intrarea Armatei Albe Române în Budapesta. Dacă proletariatul maghiar ar fi reuşit, Republica Muncitorilor din Rusia ar fi ieşit din izolarea internaţională. Înfrângerea Revoluţiei Ungare din 1919 a fost o lovitură grea pentru clasa muncitoare internaţională. Revoluţia proletariatului rămâne izolată într-o ţară înapoiată, iar acest fapt a determinat degenerarea ulterioară a primului stat comunist din lume”. Izolarea internaţională de către „sanitarii” bolşevismului, a făcut ca primul stat comunist din lume să degenereze în cea mai brutală şi criminală dictatură în anii stalinismului.
Armata Română a rămas în Budapesta aproape patru luni, în perioada august-noiembrie 1919, restabilind ordinea în Budapesta şi în restul Ungariei. A asigurat reluarea vieţii normale într-o ţară devastată de război şi ameninţată de anarhie, a hrănit copiii şi populaţia civilă maghiară înfometată, de la propriile cazane ale trupei şi a pacificat ţara, fapte pentru care Ungaria nu a adus încă mulţumiri de recunoştinţă României, Armatei Române, precizând că încă nu este târziu nici după aproape 100 de ani, în întâmpinarea zilei de 1 Decembrie 2018, de Centenarul Unirii să o facă.

Apariția lui Horthy Mikloş, exponent important al celui de-al doilea război mondial

Armata Română a evacuat Budapesta, la cererea Antantei, pe data de 14 noiembrie 1919, pentru ca două zile mai târziu, pe 16 noiembrie 1919, în Budapesta să-şi facă intrarea venind de la Szeged, în fruntea unei armate numită „Armata Naţională”, amiralul Horthy Mikloş fost comandant al flotei Austro-Ungare, (combatant în armata Austro-Ungariei), deci luptător împotriva Aliaţilor. Cu toate acestea a fost acceptat de către Aliaţi, care au închis ochii asupra acestui amănunt, din cauza potențialului pericol communist.
Horthy Mikloş s-a născut la 18 iunie 1868 la Kenderes, Austro-Ungaria, a trăit 88 de ani până în 09 februarie 1957 la Estoril Portugali. A absolvit academia de marina și a devenit, pe rând: comandantul armatei, ministru de război, iar la 1 martie 1920, a fost ales regent de către Parlamentul Ungariei, rămânând în funcţie până la 15 oct.1944. Acelaşi Parlament a modificat şi Constituţia Ungariei în toamna anului 1921, investindu-l pe Horthy cu puteri dictatoriale, fiind primul dictator european cu acte în regulă înainte de Musolini cu trei ani înaintea lui Stalin şi cu 12 înaintea lui Hitler. Din nou Aliaţii au închis ochii, admiţând ideea că dictatura lui Horthy este o alternativă acceptabilă la comunism. În plan intern, Horthy se bucura de sprijinul real al populaţiei catolice speriată de ateismul comunist şi de sprijinul micilor proprietari rurali şi ai industriaşilor, înspăimântaţi de confiscarea proprietăţilor, lucru comis de către comuniştii lui Bela Kun anterior. Ungaria, spre deosebire de celelalte state-naţiuni care au rezultat din dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, nu a cunoscut un regim de democraţie politică în perioada interbelică.
Deci, Armata Română a eliberat Ungaria de pericolul bolşevic, a asigurat ordinea în ţară şi a predat
Ungaria la „cheie” lui Horthy Mikloş, care urma să devină marele dictator. Aici îţi regăseşte confirmarea amară ironie a proverbului românesc care zice: „ Cel pe care nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti.”. Să nu-şi facă nimeni iluzii în privinţa intenţiilor sale, Horthy a declarat public în toamna anului 1919 că: „Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că faţă de această ţară, Ungaria are pretenţiile teritoriale cele mai mari şi pentru că aceasta este cea mai puternică dintre toate ţările vecine, iar rezolvarea problemelor cu România nu se poate face numai pe calea armelor.” Horthy şi-a urmărit scopul cu obstinaţie, atâta doar că rezolvarea problemelor cu România nu s-a făcut pe calea armelor, ci printr-un odios Dictat, prin apelul laş la ajutorul altor puteri fasciste şi dictatoriale ale Europei (Germania Hitleristă) şi nu a fost chiar o rezolvare definitivă, ci doar cât a ţinut şi Războiul al Doilea Mondial.
Deşi a venit la putere cu concursul indirect şi involuntar al Armatei Române, Horthy, cu regimul politic odios şi antisemit pe care l-a promovat şi patronat (Ungaria fiind printre primele state europene care a legiferat măsuri antisemite, astfel în urma măsurilor antievreieşti din 1938, şi-au pierdut locurile de muncă în Ungaria peste 250.000 de evrei, interzicând şi căsătoriile mixte), s-a dedat la cele mai crude atrocităţi şi la crimele de război asupra populaţiei civile româneşti.
Printre multiplele atrocităţi comise în timpul Celui de al Doilea Război Mondial, se înscrie şi cel petrecut în comuna Moisei jud. Maramureş, unde la 14 octombrie 1944, armatele horthiste au mitraliat într-o casă un număr de 29 partizani care n-au avut nici o vină şi fără vreo sentinţă legală, iar comunei a cărei populaţie a fost evacuată forţat prin localităţile de pe Valea Izei, i-au dat foc arzând aproape toate casele şi aruncând în aer poduri, drumuri şi calea ferată. Sunt multe exemple de natura aceasta care s-au petrecut în perioada 1941-1944, perioadă cunoscută în istorie sub denumirea de „ocupaţie horthistă-fascistă a Ardealului de Nord.
După toate cele îndurate, de poporul român de-a lungul zbuciumatei istorii, avem sfânta obligaţie să rămânem uniţi cu hotarele întregi a României aşa cum înaintaşii noştri ne-au lăsat la 1 Decembrie 1918.

Dragomir Vlonga

jurist