De curând maistrul militar principal(rt) HÂRJOC VASILE ne-a vizitat la sediul Grupului de Inițiativă „CENTENAR – MAREA UNIRE – ALBA IULIA – 2018”.
Poate nu știați dar este cunoscut ca un alergător desăvârșit, un ciclist deosebit și, cu toate că a trecut pragul a 65 de ani de viață, acest mare patriot continuă să reprezinte cu cinste România la diferite manifestări sportive internaționale.
Este membru al Filialei „Gemina” Alba a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Al.I. Cuza” și contribuie în mod deosebit la activități desfășurate în cadrul Grupului de Inițiativă, sub egida „CENTENAR – MAREA UNIRE”.
Din discuțiile purtate cu d-l Hârjoc Vasile, acesta și-a exprimat dorința de a fi purtător de mesaje către toți românii de prin locurile pe care le vizitează cu ocazia concursurilor sportive.
Dorește ca toate participările și victoriile sale din acest an să fie dedicate Centenarului Marii Uniri, și, uite așa, s-a născut ideea confecționării unui banner al Grupului de Inițiativă, care să fie purtat la toate concursurile desfășurate în țară și străinătate, până la 1 Decembrie 2018.
Acest banner l-a purtat cu cinste pentru prima dată la Maratonul internațional desfășurat în orașul Aiud, în data de 28 aprilie 2018, unde a ocupat locul trei la categoria de vârstă „+50 ani”.
Cu mare satisfacție ne-a declarat că, de fapt, câștigă locul întâi la majoritatea întrecerilor de alergări, la categoria de vârstă potrivită.
Cele mai recente succese le-a obținut la următoarele concursuri:

  1. „Ierusalim Winner Maraton”, desfășurat la Ierusalim, în data de 9 martie 2018, locul I, la categoria de vârstă ”+65 ani”;
  2. Campionatul național de cros în sală, Pitești, 14 aprilie 2018, locul I, la categoria de vârstă ”+65 ani”;
  3. Crosul „Wizz Air”, Cluj-Napoca, 15 aprilie 2018, locul I, la categoria de vârstă ”+65 ani”.

În decursul timpului a realizat, ca ciclist, turul României, turul Europei, turul SUA, și multe altele.
Are în proiect participarea la întreceri sportive, la Bruxelles, în cursul lunii mai 2018, prilejuite de sărbătorirea „Zilei Europei”. Acolo va purta cu cinste tricolorul României și bannerul Grupului de Inițiativă de la Alba Iulia, motiv pentru care îi mulțumim și îl felicităm urându-i succes în demersurile sale, la întrecerile sportive viitoare și la reprezentarea românismului în locurile pe unde îl poartă pașii!

Constantin AVĂDANEI

Col(r)dr.ing. , Președintele Grupului de Inițiativă ,,MAREA UNIRE-CENTENAR-Alba Iulia” | Președintele cercului ,,ASTRA” Cugir | Vicepreşedinte, Filiala judeţului Alba a ANCE - ,,Regina Maria” | Vicepreşedinte, Filiala Judeţeană ,,Gemina” a ANCMRR