Duminică, 1 iulie 2018 au avut loc momente emoționante în fața Catedralei Întregirii din Alba Iulia.
Reprezentanți din peste 1.000 de localități din România și Republica Moldova au reeditat duminică, 1 iulie, Marea Adunare de la 1918. Delegațiile au aprins Flacăra Unirii în fața Catedralei din Alba Iulia și au pornit în marş, pe jos, spre Chișinău.
Acțiunea a fost organizată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, în frunte cu președintele acesteia, George Simion.
Au luat parte reprezentanți din peste 1000 de localități din România și Republica Moldova, dar și numeroși locuitori din Alba Iulia.
Din partea autorităților locale au fost prezenți prefectul județului Alba și viceprimarul minicipiului Alba Iulia.
Grupul de Inițiativă „CENTENAR – MAREA UNIRE – ALBA IULIA – 2018” a fost condus de președintele acestuia, col(r)dr.ing. Constantin Avădanei, și a cuprins reprezentanți din: Filiala „Gemina” a ACMRR „Al.I.Cuza”, Gl.Bg.(rt)ing. Ioan Belci, col(r) Victor Teodorescu, Comănici Nicolae, Filiala Județenă Alba a ANCE„Regina Maria”, col(r) Ioan Brad, Despărțământul ASTRA Alba „Eugen Hulea”, Prof. Maria Cioica, Fundația „Alba Iulia 1918, pentru suveranitatea și integritatea României”, Revista „Dacoromânia”, ș.a.
Grupul de Inițiativă a expus bannerul propriu și tricolorul românesc, simboluri care au însoțit delegația de la Alba Iulia la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri de la Viena, în perioada 25-27 mai 2018.
Președintele Grupului a oferit organizatorilor Manifestul „Alba Iulia – Capitala Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918” adresat românilor de pretutindeni și: diplome, insigne, cocarde, pixuri personalizate.
Organizatorii au înmânat membrilor Grupului Certificate de „Ambasador al Unirii”.
Participanții au reeditat duminică, 1 iulie 2018, Marea Adunare de la 1918, și au aprins „Flacăra Unirii” în fața Catedralei Întregirii din Alba Iulia, după care s-a pornit în marș, pe jos, spre Chișinău.
“Flacăra Unirii” care va fi purtată în ştafetă de participanţii la “Marşul Centenarului” peste 1.300 de kilometri, de la Alba Iulia la Chişinău, va cuprinde 11 etape, derulate în două luni, astfel încât la 1 septembrie 2018 să ajungă la Chișinău.
Aceasta va poposi și la Izvorul Mureșului, acolo unde se vor desfășura cursurile Universității de Vară, aflată la a XVI-a ediție, în perioada 1-7 iulie 2018.
„Organizăm această manifestaţie pentru a trage un semnal de alarmă că ţara noastră nu e întreagă, ceea ce sărbătorim astăzi este o ţară ciuntită, graniţa noastră nu este la Prut, este la Nistru şi ne dorim să facem unirea Republicii Moldova cu România cât mai repede”, a declarat preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion.
“Unirea, proiect de ţară”, “România Mare, în vechile hotare”, “România n-a avut graniţă la Prut”, “Jos hotarul de la Prut” au fost principalele lozinci scandate de sutele de participanţi la evenimentul care a marcat debutul “Marşului Centenarului”.

Constantin AVĂDANEI

Col(r)dr.ing. , Președintele Grupului de Inițiativă ,,MAREA UNIRE-CENTENAR-Alba Iulia” | Președintele cercului ,,ASTRA” Cugir | Vicepreşedinte, Filiala judeţului Alba a ANCE - ,,Regina Maria” | Vicepreşedinte, Filiala Judeţeană ,,Gemina” a ANCMRR