S-AU DEPUS COROANE LA BUSTURILE DE LA SĂLIȘTEA ȘI ALBA IULIA

În ziua de marți 13.03.2018, mai mulți membri a organizațiilor, societăților, asociaților și fundațiilor cultural-patriotice din Alba Iulia, bolnavi de patriotism, au cinstit aniversarea a 116 ani de la nașterea istoricului și academicianului David Prodan prin depuneri de coroane și luări de cuvânt, atât la bustul amplasat în fața școlii din comuna Săliștea (Cioara), localitate unde a văzut lumina zilei în ziua de 13 martie 1902, cât și la bustul aflat pe Aleea Scriitorilor din Parcul Eminescu Alba Iulia.
În comuna Săliștea, la orele 10.00, preotul paroh Ilie Liviu a deschis evenimentul prin oficierea unei slujbe de pomenire iar primarul localităţii, Aurel Stănilă, secondat de viceprimarul Linuţ Gheorghe-Mircea, a continuat manifestarea prin salutul adresat participanților de la Alba Iulia și a celor din localitate: preot, cetățeni, cadre didactice și elevi.
Au fost depuse coroane de flori la bustul din marmură albă a lui David Prodan, opera sculptorului Sârbu din Sebeș. Coroanele au fost depuse din partea Primăriei Săliștea, a oaspeţilor din Alba Iulia şi a revistei „DACOROMÂNIA”.

Au urmat scurte cuvântări evocându-se momente din viața și opera lui David Prodan.
Astfel, prof. dr. Gheorghe Anghel, fost director al Muzeului Unirii din Alba Iulia și fost student al profesorului David Prodan, a subliniat meritele pe care acesta le-a avut ca istoric, cu o operă atât de prolifică încât doar Nicolae Iorga l-a depăşit în opere şi scrieri publicate. Dacă George Coşbuc, a fost „poetul ţărănimii”, David Prodan a fost „istoricul iobăgimii” din Transilvania dar şi din Europa.
În continuare, prof. Ioan Bâscă a precizat că lui David Prodan nu îi era ruşine cu obârşia ţărănească, apreciind valoarea acestui mare istoric pentru ţară, dar, în special, pentru comuna natală. Vorbitorul a scos în evidenţă şi un aspect inedit: prin comuna Săliştea (Cioara) sau Achişu (cea mai veche denumire a ei) a trecut chiar Vlad Ţepeş. În același context l-a evocat și pe călugărul Sofronie de la Cioara.
Col. (r.) dr. ing. Avădanei Constantin – preşedintele Grupului de Iniţiativă (Centenar- Marea Unire-Alba Iulia 2018) – a precizat că opera lui David Prodan conține o analiză completă a dezvoltării societății din Transilvania. Episodul primei Uniri realizată de Mihai Viteazul a constituit sămânța Unirii de la 1 Decembrie 1918.
Ioan Străjan, directorul revistei „DACOROMANIA”, a subliniat că Săliștea este un centru de seamă al românismului, având în vedere valorile umane care s-au născut, au trecut sau au trăit aici, nominalizând pe David Prodan și pe călugărul Sofronie care a organizat și condus mișcarea pentru menținerea ortodoxiei și a românismului în Transilvania. După vestigiile arheologice descoperite în zonă este necesară organizarea unui muzeu.
Prof. Romi Adam, sculptor, a propus realizarea unei alei a istoriei Transilvaniei, cu busturile personajelor istorice evocate de David Prodan în scrierile lui. Atât spațiul generos cât și configurația terenului permit o astfel de realizare în comuna menționată, o adevărată moștenire pentru generațiile viitoare.
Prof. Ionela-Gabriela Suciu, directorul școlii din Săliștea, gazda evenimentului, care a mijlocit și asigurat prezența tuturor elevilor școlii la eveniment, a apreciat că a fost cea mai vie și naturală lecție de istorie pentru toți participanții, nu doar pentru elevi. În încheiere, a prezentat mai mulți elevi în portul sfânt național românesc, iar o parte dintre ei: Rareș Ilie din clasa a V-a a citit o sinteză a vieții și operei lui David Prodan, elevul Mărginean Adrian din clasa a V-a, a citit o poezie închinată lui David Prodan, iar eleva din clasa a VIII-a, Daria Jurjiu, a interpretat cântecul patriotic „Țara mea-i un colț de rai!”
Acțiunea a continuat în laboratorul de chimie a școlii, unde un grup de elevi de la Liceul „David Prodan” din Cugir, au proiectat pe un ecran imagini despre viața și opera lui David Prodan, imagini comentate de elevii Ioana Banu, cls. a XI-a și David-Mihai Alin, cls. a XII-a.
După ce a fost văzută și plăcuța memorială amplasată pe casa în care a trăit David Prodan, mulțumind gazdelor, reprezentanții din Alba Iulia s-au întors spre a-l cinsti pe David Prodan, prin depuneri de coroane și la bustul de pe Aleea Scriitorilor din Parcul M. Eminescu din Alba Iulia. Aici, în prezența, de această dată, a unui mare număr de participanți, s-a ascultat Imnul de Stat a României, Imnul ASTRA, Imnul Eroilor și, în premieră, Imnul Centenarului interpretat de Muzica Reprezentativă a Armatei. În această atmosferă au fost depuse la bustul lui David Prodan coroane, de către viceprimarul Gabriel Pleșa din partea Primăriei și a Consiliului Local Alba Iulia și de Vasile Todor – președintele fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”.
Prof. dr. Anghel Gheorghe a precizat că opera istorică scrisă a lui David Prodan se întinde pe un număr de peste 14 mii de pagini de carte.
Scriitorul Ion Mărgineanu a făcut o paralelă între opera lui Nicolae Densușeanu și a lui David Prodan, apreciind bucuria de a ne reîntâlni cu acesta și datoria noastră de a-i face cunoscută opera.
Col.(r.) dr.ing. Avădanei Constantin a arătat că în opera lui David Prodan regăsim evoluția și miracolul poporului Român și a Transilvaniei în special, ținând cont că multă vreme elita românească nu se putea exprima.
Viceprimarul Gabriel Pleșa a precizat că apreciază activitatea marelui istoric David Prodan care este o emblemă a județului Alba. A informat, de asemenea, despre fazele în care se află obiectivele din planul Centenar.
Ioan Străjan a mai amintit că este necesar să se facă Muzeul Românismului. Acesta a precizat că la Săliștea a lăsat mai multe materiale importante despre istoria locală și a personalităților din această zonă, pentru a-și stabili unele proiecții pentru dezvoltarea viitoare a localității și a răspândirii adevărului istoric.

Dragomir Vlonga

jurist