Monumentul Național al Unirii, înălțat în Alba Iulia – Capitala de suflet al românilor, este expresia în piatră, a jertfelor, a sufletului unui popor statornic în iubirea sa față de glia strămoșească și demn de moștenirea înaintașilor.

Ridicarea acestui monument al demnității noastre ca un semn de cinstire pentru eroii căzuți în războaie, marchează o nouă pagină de istorie. Marile monumente ale lumii nu s-au ridicat întotdeauna din preaplinul prosperității materiale și financiare, ele s-au ridicat pe iubirea și recunoștința jertfelnică față de eroii responsabili pentru moștenirea înaintașilor.

Acest monument făcut cu trudă și cheltuială are valoare de simbol național, nu a împiedicat și nu împiedică dezvoltarea României, construirea de școli, spitale, autostrăzi etc. (cum se exprimau unii concetățeni).

Monumentul Național al Unirii este expresia sufletului românesc în bucurie, recunoștință statornică, istoria unui ideal, el reprezintă întreaga națiune, pe măsura jertfelor neamului românesc. Este un altar de comemorare și aducere aminte a celor ce s-au jertfit pentru unitatea României, este darul recunoștinței față de jertfe. Este coroana recunoștinței și a demnității naționale, imprimă veșnicia unității poporului român.

Monumentul căruia i-a venit rândul la timpul potrivit, este loc al slavei divine, pentru că nimic nu se poate fără Dumnezeu, care a fost alături de români în toate momentele, și când s-a înfăptuit Unirea dar și când s-a ridicat acest simbol, hărăzindu-ne un timp prielnic fără ploi pentru a recupera toate întârzierile spre bucuria românilor.

Monumentul trebuie să-l privim ca pe un loc al slavei divine, al apropierii dintre pământ și cer. Cu voia poporului s-a dus la capăt acest proiect monumental, pentru care m-am zbătut personal cu umilele mele puteri, la care am adăugat rugăciunea. Nu a fost ușor de realizat și datorită unor voci îndreptățite poate, care au fost și poate că mai sunt nemulțumite de alegerea proiectului, pe motiv că nu ar fi cel mai reprezentativ pentru exprimarea fidelă a evenimentului istoric, dar nici nu se putea realiza o pădure întreagă de monumente pe gustul și dorința tuturor.

Dacă e să judecăm corect, să fim lucizi până la capăt, trebuie să recunoaștem oricât de amar, că sărbătoarea Centenarului, din păcate ne surprinde în plină discordie nejustificată, departe de unitatea pe care o proclamăm zi de zi ca pe un dar, estompând patriotismul responsabil.

Monumentul trebuie să trezească în români nevoia de a reafirma coeziunea și unitatea românească, pentru a nu ne complace în triumfalism și demagogie. Monumentul, pentru noi, pentru copiii, nepoții noștri și următoarele generații de români să rămână simbolul și altarul înfrățirii și unității naționale, pentru continuitatea noastră firească ca popor născut și format de milenii pe aceste meleaguri românești.

Momentul dezvelirii monumentului este o clipă astrală din cadrul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Monumentul este lecția reîntregirii noastre și intrarea într-o viață normală, este unitatea de caracter a poporului, care alcătuiesc fundamentul veșniciei.

Monumentul reprezintă toate jertfele, necazurile, neajunsurile, umilințele îndurate de acest popor, reprezintă lacrimile mamelor, soțiilor, mireselor, fraților, surorilor, copiilor mici, vărsate pentru acei care și-au dat viața pe front pentru România și idealurile de mai bine și care nu s-au mai întors acasă.
În Monument este Țara, România Mare și chiar dacă nu pot fi rostiți toți eroii după nume trebuie să-i vedem pe cei care au apărat libertatea noastră cu propria viață. Să respectăm libertatea noastră nu prin dezbinare, din cauza unor instincte și orgolii politice, ci prin unitatea de nezdruncinat a ființei poporului român.
Trăiască, în veci, România Mare!

Imagine preluată din website-ul alba24

Vlonga DRAGOMIR

Jurist