Fundația “ALBA IULIA 1918 PENTRU UNITATEA ȘI INTEGRITATEA ROMÂNIEI” a editat și lansat, în cursul lunii aprilie 2019, “Albumul Memorialistic –170 de ani de la nașterea marelui pictor SAVA HENȚIA”.

Principalii autori, inițiatorii acestui proiect lăudabil, sunt Nicolae Paraschivescu, Ioana Raica, Ioan Străjan.

 

După cunoașterea noastră, este primul album ce reușește să grupeze principalele realizări ale pictorului român, născut în 1848, în satul Sebeșel, județul Alba, expuse în muzeele de artă din România, biserici, colecții particulare etc.

În existența sa relativ scurtă, de doar 56 ani, pictorul Sava Henția, cu studii la București și “Școala de arte frumoase” din Paris, a desfășurat o activitate bogată, abordând variate genuri ale artei, de la ilustrația de carte, naturile statice și peisaje, la poezia misterioasă a portretelor, scenele din Războiul de Independență al României (1877 – 1878), dar și marea decorație murală.

Albumul reușește să evidențieze, în cele 315 pagini ale sale, atât datele despre viața lui Sava Henția, cât și imaginile cu opera acestuia, picturile fiind grupate pe capitole, într-o ordine bine stabilită ce permite cititorului o orientare facilă.

Autorii și-au propus să contribuie la o “reparație morală” a nedreptății făcute de criticii epocii și cei ulteriori, față de opera artistului român, exponent autentic al picturii celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, a cărui artă se înscrie definitiv pe coordonatele celei europene. Albumul se înscrie în seria manifestărilor din 2018 dedicată Marii Uniri în Anul Centenarului, care a fost și anul european al patrimoniului.

Opera pictorului Sava Henția rămâne în contextul artei românești ca un exemplu elocvent de creație autentică și certă virtuozitate.

Albumul poate fi comandat și procurat de la sediul fundației amintite,  Alba Iulia, str. Mărășești nr. 9, tel. 0745 624 222, la prețul editurii.

Constantin AVĂDANEI

Col(r)dr.ing.