În anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 avem datoria morală, de suflet, de a afla și de a cinsti eroii neamului care au luptat și s-au jertfit pentru continuitatea trăirii pe acest pământ a neamului românesc.
Unirea cea Mare, înfăptuită la 1 Decembrie 1918, atât de dorită de întregi generații de români, nu s-ar fi înfăptuit dacă acest popor nu-și avea eroii proprii, care să-l conducă spre marile izbânzi din istoria sa milenară.

Este o oportunitate să ne reamintim acum, în an Centenar, de o figură ilustră a unui participant la Marea Unire de la Alba Iulia, generalul Ioan Boeriu, devenit primul general de corp de armată a Transilvaniei din România Reîntregită.
Generalul Ioan Boeriu, numit și baron de Polichna, este de origine brașoveană și a urmat o carieră militară strălucită, fiind un mare om de arme și unul din puținii care și-au păstrat gradul de general în două regimuri politice, atât de diferite: Imperiul Austro-Ungar și Regatul României.
Participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a consfinţit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Boeriu a devenit ulterior comandantul tuturor forţelor militare ale Transilvaniei, primul din istoria Transilvaniei reunită cu România.
Vienezii îi datorează lui Ioan Boeriu înăbuşirea revoltei bolşevice din 1918. Fără aportul lui, poate că astăzi s-ar fi vorbit ruseşte la Viena. Generalul a fost decorat cu distincţii pe care puţini eroi ajung să le primească. Există o casă memorială în comuna Recea, însă puţini turişti îi treg pragul.

De Ziua noastră Naţională, la împlinirea a 100 de ani de la realizarea României Mari, avem ocazia să-l cunoaştem pe primul general al Transilvaniei. La 10 octombrie 1859, se năştea în Vaida-Recea, un sat din Comitatul Făgăraş al Austro-Ungariei, Ioan Boeriu.
Tatăl său, grănicerul român Ioan Boeriu, a fost cel care l-a inspirat în alegerea profesiei. Cei din neamul Boeriu, ale căror rădăcini ajung până în secolul al XVII-lea, erau pedestraşi. Numele familiei vine de la faptul că li se spunea „boeri“, doar ei având drept de vot. În anul 1765, locuitorii din Vaida-Recea au fost militarizaţi, aici înfiinţându-se Regimentul I Grăniceri (1763-1851). Tot la Vaida-Recea, a fost sediul Companiei a IX-a şi a Batalionului 2 din structura regimentului grăniceresc, care-şi avea comandamentul în comuna Orlat (Sibiu), regiment românesc ce avea în jurisdicţie 82 de sate, aşezate între Haţeg şi Zărneşti.
Cazarma grănicerilor era fosta „şcoală capitală“ şi actuala clădire a şcolii din Recea. Dintre fiii grănicerilor, Ioan Boeriu a ajuns o mare personalitate militară. Şi-a început studiile la această şcoală grănicerească, instituţie la care erau daţi, prin tradiţie, toţi copiii grănicerilor români din Ţara Făgăraşului. După absolvirea cu rezultate meritorii, s-a înscris la Gimnaziul Romano-Catolic din Sibiu, unde a învăţat și limba germană. Mama lui, Ana, l-a îndemnat să urmeze teologia, astfel că Ioan s-a întors în satul natal ca preot ortodox.
Unul dintre mentorii săi, care a fost colonelul pensionar David Urs de la Margina, decorat cu Ordinul Maria Terezia, preşedintele „Fondului scolastic grăniceresc“ din Sibiu şi conducător al şcolilor grănicereşti din sudul Transilvaniei. La sfatul lui, Ioan Boeriu s-a înscris la Şcoala de Cadeţi de Infanterie (Kadettenschule) a armatei austro-ungare din Sibiu.
Kadettenschule din Sibiu era o şcoală militară pregătitoare. Candidaţii trebuiau să aibă vîrsta de cel puţin 16 ani şi patru clase secundare. Elevii urmau aici patru ani, după care, absolvenţii erau distribuiţi la regimente, cu gradul de stegari (Fähnrich), echivalentul gradului de plutonier. După executarea unui stagiu obligatoriu de un an (care pentru unii putea să dureze şi 4-5 ani), în funcţie de locurile bugetate şi de calificativele primite și respectându-se cu stricteţe ordinea mediilor de absolvire, absolvenţii erau înaintaţi la gradul de sublocotenenţi activi. După terminarea studiilor militare cu calificativul „eminent“, tînărul Ioan Boeriu a fost repartizat ca sublocotenent la Regimentul (austro-ungar) de infanterie nr. 68 al Corpului de armată nr. 4 din Budapesta, unde în 1900 ajunsese deja căpitan.

A primit diferite funcţii în regimentele din Bosnia, Budapesta şi Viena. În anul 1905 a fost avansat la gradul de maior şi numit comandant de batalion al Regimentului nr. 76 din Esztergom (Ungaria). La 1 mai 1909 a fost avansat la gradul de locotenent colonel. În această perioadă se găsea în statul major al Regimentului de infanterie nr.33 din garnizoana Arad, unitate formată în cea mai mare parte din ostaşi români. La 1 septembrie 1909 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, iar la 1 mai 1914 a fost avansat la gradul de colonel.
În fruntea Regimentului de infanterie nr.76, a participat la campaniile armatei austro-ungare în anii Primului Război Mondial, pe frontul rusesc. Începutul războiului îl găsea pe colonelul Ioan Boeriu, în fruntea acestui regiment, pe frontul de est al Imperiului Austro-Ungar, în dreptul localității Polichna, nu departe de Krasnik, apărând o fâșie de 10 km lungime contra ofensivei armatei țariste. A obținut o importantă victorie, în ziua de 23 august 1914, capturând trei steaguri de luptă, o importantă cantitate de armament și 6000 de prizonieri ruși. Cucerirea satului Polichna a pregătit victoria austriacă în bătălia de la Krasnik.

Pe 24 noiembrie 1914, Boeriu a reuşit, după mai multe zile de lupte grele, să recupereze poziţiile ruseşti de la Jangrot, care însă nu au putut fi menţinute din cauza numărului superior de luptători inamici. Colonelul Ioan Boeriu a cerut retragerea regimentului său, slăbit după trei zile de lupte grele. În bătălia de la Sulozcsova, Boeriu a fost grav rănit, fiind transportat la un spital din Viena. Rămas infirm, a fost transferat la Ministerul Cezaro-Crăiesc de Război, unde a lucrat ca expert militar, dar a fost şi preşedinte al Consiliului de Onoare al Ministerului.
În anul 1917 a obţinut Ordinul Imperial al Coroanei de Fier de clasa I, ceea ce impunea şi acordarea unui rang nobiliar, primind astfel titlul de baron cu denumirea „de Polichna“, după numele localităţii unde s-a remarcat în luptele cu armata țaristă.

În decursul carierei sale militare, Ioan Boeriu a primit mai multe distincţii înalte, cea mai rîvnită fiind Crucea de Cavaler al Ordinului Maria Terezia. A devenit astfel al doilea ofiţer român decorat cu acest ordin militar habsburgic, după David Urs, dar şi ultimul, înainte de prăbuşirea imperiului. Înainte de a primi medalia, Ioan Boeriu a mărturisit colegilor săi: „Dacă mi s-ar acorda Ordinul «Maria Tereza», m-ar bucura numai fiindcă s-ar consacra astfel eroismul regimentului meu“.
Pentru merite deosebite în serviciul militar al armatei austriece, la 11 noiembrie 1918 a fost avansat la gradul de general (Feldmarschalleutnant). Sfârşitul războiului, din toamna anului 1918, l-a găsit pe generalul român în fruntea Senatului Militar Român din Viena, unde conducea Sfatul central al ofiţerilor şi soldaţilor români din Ardeal şi Bucovina.

În Viena, Ioan Boeriu şi politicianul Iuliu Maniu au scris o importantă pagină de istorie, care a împiedicat instaurarea comunismului în capitala Austriei, aflată în pragul revoluţiei bolşevice. Armata austro-ungară era la un pas de dezmembrare, în urma unui val uriaş de dezertări. Întreaga Vienă era în haos, greva generală, provocată de bolşevici, cuprinsese şi autorităţile, inclusiv armata şi poliţia, iar populaţia era înspăimântată de violenţe, violuri şi tâlhării.
În aceste împrejurări apocaliptice, Maniu şi Boeriu s-au prezentat în audienţă la Ministerul de Război, la generalul von Straeger Steiger, şi au cerut să li se dea putere deplină pentru restabilirea ordinii.
Au solicitat, şi li s-a acordat conducerea cazărmilor Carol şi Ferdinand, unităţi militare în care luptau mulţi români. Cei doi lideri au format o adevărată armată naţională românească, ce dispunea de 60.000 de soldaţi în Viena şi în împrejurimi, plus alţi 100.000, răspândiţi în tot Imperiul Austro-Ungar.
Militarii români din armata austriacă au fost organizaţi sub conducerea unui stat-major prezidat de baronul Ioan Boeriu. Au instalat comandamentul chiar într-o aripă a Ministerului de Război din Viena. Senatul românilor a fost autoritatea care a condus Viena timp de 55 de zile, până când autorităţile austriece au reuşit să stăpânească situația.
Astfel, unităţile comandate de Boeriu au scăpat capitala austriacă de un dezastru imens: instaurarea republicii bolşevice. Soldaţii români au impresionat prin disciplină şi prin vitejie. Dacă nu ar fi fost românii, Austria ar fi riscat să aibă soarta Ungariei.

La Budapesta, soldaţii bolşevici din fosta armată austro-ungară creaseră Republica Ungară a Sfaturilor, primul stat comunist din Europa Centrală, condus de Bela Kun. Această republică avea să fie desfiinţată în anul 1919 tot de către Boeriu, aflat în fruntea armatei regale române, care a ocupat Budapesta, după ce bolşevicii maghiari atacaseră Transilvania.
În urma ocupaţiei armatei române, la Budapesta a venit la putere amiralul-regent Miklos Horthy, cel care avea să ocupe, două decenii mai târziu, Transilvania de Nord. Spărgătorul de comunism, Ioan Boeriu, a restaurat pacea şi ordinea şi în Praga.
Iuliu Maniu a avut şi el un rol decisiv. El a organizat într-o Legiune Românească miile de români staţionaţi în Praga şi proveniţi din Cluj, Braşov şi Oradea. Timp de 20 de zile, Legiunea Românească a ocupat Praga şi a predat administraţia publică în mâinile noilor autorităţi. După aceste acţiuni de răsunet, ostaşii români care luptaseră sub steag străin, în frunte cu Boeriu, s-au întors în Transilvania.La plecarea din Viena, trupele române au participat la sfinţirea primului drapel tricolor din Imperiul Austro-Ungar. Generalul Ioan Boeriu şi ostaşii au depus jurământul: „Jur credinţă naţiunii române şi supunere în toate Consiliului Naţional Român. Nu voi sta decât în serviciul neamului românesc, pe care nu-l voi părăsi la nici un caz şi sub nicio împrejurare“.

Întorşi acasă, ardelenii conduşi de generalul Boeriu s-au pregătit pentru Unirea cu România.
La Alba Iulia, unităţile militare subordonate generalului Ioan Boeriu au asigurat ordinea necesară pentru ca liderii, adunaţi în sala Cazinei militare, să poată lucra în linişte, în cadrul Marii Adunări Naţionale. Astfel, a fost elaborată Declaraţia de la Alba Iulia prin care românii au decis Unirea Transilvaniei cu Regatul Român.
Ordinea era absolut necesară, dat fiind faptul că au venit 1.228 de delegaţi oficiali, reprezentînd toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate româneşti, plus episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Dar pe lângă delegaţii oficiali, oamenii veneau cu miile din toate zările, în căruţe, cu trenul, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte. Peste 100000 de oameni s-au adunat în acea zi, spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor, realizarea României Mari.
Faptul că această mulţime imensă atât de entuziastă a participat la eveniment, fără să se fi produs niciun incident, este meritul bunei organizări a unităţilor militare subordonate lui Ioan Boeriu. Astfel că, la ora 12,00, pe 1 Decembrie 1918, prin votarea unanimă a Rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită.
După Unire, generalul Boeriu a fost numit, încă din ianuarie 1919, general de corp de armată în România Regală, având în subordine toate forţele militare ale Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Cu alte cuvinte, Ioan Boeriu a devenit primul comandant al primei armate a Transilvaniei întoarsă la Patria Mamă.
Iuliu Maniu, Preşedintele Consiliului Dirigent Român, îi adresa următoarea scrisoare, la aniversarea primului an de la Marea Unire: „ Domnule General, la prima aniversare a zilelor de înălţare naţională, când poporul românesc din Transilvania, Banat, Maramureş şi Crişana, ascultând îndemnurile şi aspiraţiunile sale seculare, cu bărbătească hotărâre a rupt lanţurile robiei streine, îmi reamintesc cu adâncă recunoştinţă rolul hotărâtor, pe care l-au avut în această prefacere istorică ofiţerii şi soldaţii români ai fostei armate austro-ungare. Ofiţerii români în frunte cu Dvoastră, Domnule General, ascultând porunca sângelui şi a demnităţii naţionale, au desfiinţat legătura streină impusă de vitregia timpurilor trecute şi punându-se în fruntea feciorilor români însufleţiţi de acelaşi dor de libertate, au dat fiinţă începuturilor oştirei române de dincoace de Carpaţi. Vă rog, Domnule General, să primiţi în numele tuturor ofiţerilor şi soldaţilor români ai fostei armate austro-ungare, cari înţelegând glasul vremii, au conlucrat la înfăptuirea independenţei noastre, ca pe urma ei să putem înfăptui pe vecie unirea tuturor românilor, asigurarea neştersei noastre amintiri şi a recunoştinţei întregului neam românesc. Primiţi, Vă rog, Domnule General, expresiunea înaltei mele consideraţiuni”.
După dizolvarea Consiliului Dirigent de către guvernul de la Bucureşti, generalului Ioan Boeriu i-a fost încredinţată comanda Corpului VII Armată din Sibiu. El a sprijinit înfiinţarea în 1920 a Şcolii Militare de Infanterie nr. 2, care a funcţionat în vechiul local al Şcolii de Cadeţi, unde fusese elev şi acesta.

O perioadă a fost membru al Senatului României. Ioan Boeriu a primit Ordinul „Coroana României“ în grad de mare ofiţer, acordat de Regele Unirii, Ferdinand I, şi a ieşit la pensie pe 21 februarie 1921, cînd a predat comanda Corpului VII Armată generalului Henri Cihosky.
Trecut în rezervă, Generalul Ioan Boieriu s-a implicat în activităţi culturale. Astfel, timp de un deceniu, a fost membru al asociațiunii ASTREI, iar între anii 1921-1922 şi 1939-1940 preşedinte al Comitetului Administrativ al Fondului Scolastic Grăniceresc.

S-a stins din viaţă la vârsta de 90 de ani, pe 2 aprilie 1949, la Sibiu, dar a cerut să fie înmormântat în Recea. Aici, sătenii au înfiinţat, după 1989, o casă memorială în onoarea marelui general Ioan Boeriu.
Noile generaţii nu cunosc acest nume, trecut însă cu merite militare excepţionale în toate enciclopediile şi cărţile de istorie ale Primului Război Mondial. Ioan Boeriu n-a avut copii, însă urmaşii lui au fost toţi românii care s-au regăsit într-o singură patrie.
Există o casă memorială în comuna Recea, în zona Făgărașului, însă puţini vizitatori îi trec pragul. În onoarea generalului Ioan Boeriu, Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” a sfințit tricolorul românesc, în luna mai 2018 la Catedrala din Viena Nouă, marcând 100 de ani de la sfințirea primului tricolor românesc pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar de către acest mare erou al înfăptuirii Marii Uniri.

Constantin AVĂDANEI

Col(r)dr.ing.