Faptele de viaţă dau identitatea unui om…unui loc…unui neam! Viaţa ne poartă şi de multe ori este suficient să te abandonezi drumului.

Îmi place natura, mai ales muntele şi mă bucur de ţara în care mi-a fost dat să mă nasc. Simt, precum spunea Nae Ionescu, că “Pământul natal lucrează în noi”. Mai mereu sunt plecat pe trasee noi, unele puţin cunoscute şi cercetez tot ce are legătură cu zona pe care o străbat. Umblu şi pe acolo pe unde n-ar fi nimic special de văzut, după părerea celor mai mulţi oameni.
Mie îmi plac şi locurile acum nebătute, căci ele îmi oferă surprize. Acum aproape doi ani, când căutam informaţii despre noi trasee pe dealurile din zona Bacăului, am găsit pomenit undeva numele lui Vasile Niculescu. Curiozitatea m-a determinat să-mi doresc să aflu mai multe. Aşa am descoperit că e numit Pilotul Unirii după cum Samoilă Mârza e acum consacrat ca Fotograful Unirii. Mai mult chiar, pilotul e înmormântat la Rădăuţi, oraşul în care locuiesc.

Atunci s-a declanşat în mintea mea ideea de a afla cine a fost acest om, care a fost contribuţia sa la Marea Unire din 1918. Am început de la locul odihnei veşnice, în cimitir existând mormântul marcat cu pala unei elice de avion.
Pe internet am găsit de asemenea informaţii despre acest mare om pe nedrept puţin cunoscut. Multe dintre ele, deşi au un fond comun, adesea conţin mici contradicţii. Povestea de viaţă a lui Vasile Niculescu m-a impresionat atât de mult încât mi-a încolţit ideea de a repara în felul meu, de montaniard, acea greşală a istoriei prin care Pilotului Unirii nu i-au fost recunoscute meritele la timp.

Aşadar m-am hotarât să refac pe jos traseul pe care Vasile Niculescu l-a făcut cu avionul. Odată început acest traseu…nu m-am mai putut opri. Cred că de acolo, de sus, Vasile Niculescu m-a ajutat mereu să fac toate etapele lungului drum de la Mărgineni, de lângă Bacău, peste munţi şi dealuri, până la Blaj. Am mers în mai multe etape, refăcând apoi întregul ca într-un joc de puzzle.

După ce am parcurs a doua etapă în ordine spaţială, pe la sfârşitul lui martie 2018, când încă era zapadă, am revenit în Rădăuţi şi am evaluat din nou harta: traseul mi se părea foarte lung şi în plus traversa zone prin care nu era indicat să merg singur, din cauza animalelor sălbatice. Apoi a fost încă o coincidenţă intersantă. Pe 24 aprilie 2018 a avut loc la cimitirul din Rădăuţi, comemorarea lui Vasile Niculescu: se împlineau 38 de ani de la moartea lui. A avut loc o frumoasă slujbă şi multe personalităţi au avut cuvinte de laudă la adresa marelui înaintaş. Cerul a fost brăzdat de avioane, mai mari sau mai mici iar atmosfera a fost solemnă. Eu am avut marea şansă să o întâlnesc pe nepoata lui Vasile Niculescu, doamna Astrid Mallet.
Atunci i-am explicat, cu mare emoţie, ştiind cine este, planul meu. A început astfel o frumoasă colaborare prin care am avut acces la documente originale, impresionante: fotografii, desene sau, cel mai emoţionant document, un interviu în care s-a păstrat vocea lui Vasile Niculescu. Din acele documente am putut reconstitui traseul avionului. Din nou, toate acestea m-au determinat să-mi doresc să parcurg traseul integral.
Jorge Bucay spune că “ceea ce chiar nu putem alege este modul de a simţi[…] sentimentele nu se aleg, ci apar”. Demersul meu este unul sentimental. Cu povestea de viaţă a lui Vasile Niculescu şi cu zborul său simt că m-am conectat la timpul ce a făcut posibilă apariţia României Mari.

Această descriere a traseului nu este a unui istoric, nici a unui literat, e traseul unui drumeţ aflat în căutarea sufletului său, o căutare ce a făcut posibilă conectarea, peste timp, cu sufletul celor care s-au purtat ca adevăraţi români. E totuşi o descriere tehnică, pentru cei care vor să străbată la rândul lor drumurile patriei.
Momentele solemne ale popoarelor se exprimă prin cuvinte înălţătoare. Existenţa centenară a unei patrii este mai presus de orice, un moment de comuniune umană: cei ce au fost, cei ce suntem cu gândul la cei ce vor fi. În astfel de momente se spun cuvinte calde despre faptele strămoşilor care au făcut posibilă România. Aceste cuvinte se aştern în noi, în straturi, ca sedimentele în mare.
Cine suntem noi dacă s-au aşternut în fiinţa noastră cuvinte despre înaintaşi?
Cine suntem noi dacă despre mulţi dintre cei capabili de fapte eroice nu ştim nimic?
Cine vom fi dacă i-am uitat pe cei neînfricaţi?
Rădăuţenii răspund: în anul 2018 noi vrem să fim cei care întindem un arc peste timp şi peste Carpaţi, amintindu-ne de pilotul Marii Uniri, Vasile Niculescu. În amintirea lui şi în semn de omagiu, legăm Mărgineniul de Blaj, Moldova de Transilvania.

Zborul de două ore la -40 de grade l-am refăcut, pe jos, pentru ca generaţia de astăzi să afle că România are trecut şi oameni care merită să le fie pomenit numele.
Din Bucovina revenită la patria mamă în noiembrie 1918, salutăm precum spunea Eminescu, Roma mică, precum a făcut-o acum 100 de ani Vasile Niculescu.
Să pornim la drum, pe urmele avionului care a dus actele Unirii din Moldova în Transilvania. Traseul urmat are 19 etape, corespunzătoare porţiunilor de drum efectuate. Probabil că nu vom şti niciodată foarte, foarte exact traseul avionului dar, din memoriile lui Vasile Niculescu îl putem trasa cu o oarecare aproximaţie:

  1. Mărgineni, aerodromul
  2. Mărgineni – Floreşti, prin Depresiunea Râului Tazlău
  3. Floreşti – Moineşti, pe la casa memorială George Enescu, peste creasta Munților Berzunți, pe la Lacul Tarnița
  4. Moineşti – Asău
  5. Asău – Beleghet, printre Munții Tarcău și Ciucului
  6. Beleghet – Făget, pe Valea Trotușului, printre Munții Ciucului și Tarcăului, pe la punctul vamal fortificat Ghimeș și cetatea Rakoczi
  7. Făgetu de Sus – Pasul Ghimeş
  8. Pasul Ghimeş – Siculeni
  9. Siculeni – Pasul Vlăhița – Vlăhița
  10. Vlăhiţa – Odorheiul Secuiesc
  11. Odorheiul Secuiesc – Cristuru Secuiesc
  12. Cristuru Secuiesc – Sighişoara
  13. Sighişoara – Dumbrăveni
  14. Dumbrăveni – Mediaş
  15. Mediaş – Târnăvioara
  16. Târnăvioara – Micăsasa
  17. Micăsasa – Valea Lungă
  18. Valea Lungă – Blaj
  19. Blaj

Atunci, în noiembrie 1918, se precipitau evenimentele în Transilvania iar importantele acte ale Unirii trebuiau duse din ceea ce mai rămăsese din România, adică Moldova care era singura provincie neocupată, până la Alba Iulia. Însă pentru asta a fost ales Blajul mai întâi ca punct de destinaţie iar de acolo acele acte au ajuns la Alba Iulia. Dar să lăsăm memoriile lui Vasile Niculescu să ne dezvăluie ce s-a întâmplat atunci :
„Eram cu Grupul 1 la Bacău… Să fi fost 5/18 Noiembrie 1918. Rămăsesem mai târziu ca de obiceiu la serviciu, ca să mai deretic prin cele hârtii. Nici bunul meu prieten Gheorghiţă nu plecase acasă. El îşi găsea totdeauna de lucru. Înserase de mult. Îl văd intrând în biroul meu, zâmbind, cu o telegramă întinsă spre mine. Secretă, urgentă cu precădere, de la Marele Cartier General: „Pregătiţi un avion care să aterizeze la Blaj. Pasagerul sosind va da lămuriri”. Te duci tu? Mă întreabă Gheorghiţă. La tine mă gândeam. Am rămas ţintuit locului câteva clipe. Cum se putea să-mi cadă aşa din senin atâta bucurie? Din acel moment, nimic altceva nu mai exista pentru mine. O singură îndoială mă mai stăpânea: fie-voiu eu acela căruia i se va încredinţa misiunea, cea mai sublimă misiune, prima legătură cu Transilvania? Am cerut şi mi s-a aprobat fără cea mai mică ezitare. Alesei un avion cu motorul mai bun, după recomandaţiile mecanicilor, găsirăm un mic rezervor ce era tocmai bun de montat deasupra celui al avionului, făcurăm planul cum ar fi mai bine de fixat ca să nu sară în elice tocmai când mi-o fi lumea mai dragă. Şi pe dată la lucru.”

Mai multe detalii despre etapele parcurse de către domnul profesor Vasile BOUARU pot fi regăsite aici.

*

Vreau să aduc mulţumirile mele deosebite în primul rând nepoatei lui Vasile Niculescu, doamna Astrid Mallet pentru bunăvoinţa şi dăruirea cu care mi-a pus la dispoziţie tot ce a putut pentru a putea realiza acest traseu. De asemenea mulţumesc domnului Vasile Colban din Rădăuţi, fără de care mi-ar fi fost foarte greu să ajung în primele etape ale traseului, cele din zona Bacău – Harghita. Mulţumesc Primăriei din Rădăuţi pentru sprijinul acordat precum şi Primăriei din Blaj pentru frumoasa primire făcută la finalul traseului. Tot la Blaj mulţumesc doamnei director Simona Frâncu pentru vizita la Muzeul de Istorie. Mulţumiri aduc şi soţiei mele, Laura, pentru înţelegerea de care a dat dovadă în zilele în care am fost plecat pe lungul drum spre Blaj.

Prof. Vasile BOUARU

Rădăuți, Suceava